Atunci cand si toaleta publica se ineaca in fum de mici...

nimic nu cred ca poate fi mai "atragator" decat cateva seri cu mici si bere, cu muzica populara si pop, lume peste lume astfel incat sa nu ai loc nici macar sa stai la o terasa, bun pretext pentru etalarea noilor achizitii in domeniul vestimentar si noilor parfumuri... ca de... daca nu mirosi a parfum prost combinat cu fum de mici si gratar, inseamna ca nu ai fost niciodata la Zilele Aradului!
cozile erau cam de 50 de metri si nu se statea in rand ordonat... se imbulzeau care mai de care cu lantoace mai bengoase si fustite mai sexy, sa intre dom'le pe strand la marea sarbatoare. oameni urati, limitati, fara bun gust, penibili intr-un cuvant au venit la marea adunare cu mici si bere, mai rau ca de 1 mai. nu conta ca stateau langa toaleta sau ca le sufla in ceafa ori in mancare al' de langa ei... important era sa venim cu mic cu mare sa petrecem ca doar noi de ce nu?! sa nu mai vorbesc despre artificiile din final... care pe langa faptul ca nu erau spectaculoase defel, le mai si simteai pe pielea ta... tot praful cadea pe tine, in ochi, pe haine... dar nu-i nimic... lumea tipa mai entuziasmata decat la revelion.
te uitai la ei si iti aminteai de versurile Adei Milea: "Ar fi bun un razboi, sa mai rareasca din cand in cand pe cativa dintre noi... lumea sa se aeriseasca si sa poata macar cativa sa traiasca "... si asta pentru ca te simteai sufocat de atata lume care se invartea in jurul tau si se grabea sa nu piarda marele eveniment...
singura abordare calma a acestei situatii a fost a unei prietene care a gasit cea mai buna explicatie pentru tot penibilul si haosul acela: este un experiment... fac un test pe oameni.. vor sa vada ce fel de oameni si in ce numar vin la astfel de evenimente si apoi ii vor omori pe toti... intr-adevar buna explicatie, promitatoare chiar... oricum, am fost si noi din greseala pe acolo... dar stim ca data viitoare, nu mai facem... si asta nu din cauza bombei fictive care va fii aruncata in multime, ci din cauza celei care ar fi trebuit sa fie "aruncata" demult...

Si-altadata...

am urmarit acum cateva zile pe Antena 2 emisiunea moderata de Florentina Fantanaru: Dincolo de aparente. a fost prima data cand m-am uitat la aceasta emisiune si am fost foarte impresionata. in primul rand pentru ca Florentina Fantanaru este un foarte bun moderator. un jurnalist perspicace, hotarat, tupeist dar fara a intrece limita. in al doilea rand, pentru ca invitatul de atunci a fost Mihai Margineanu care evident nu mai are nevoie de nicio prezentare.
printre cele discutate de acestia si totodata unul dintre lucrurile care m-a impresionat a fost ceea ce a spus Margineanu intr-un mod foarte comic... se vorbea despre nunti, mai exact despre ceea ce nu ne place la nunti si despre penibilul acestora... in acest context Margineanu vorbea despre traditionalul La multi ani care se canta la fiecare nunta si mai apoi despre melodia care urmeaza de fiecare data: Si-altadata, si-altadata o s-o facem si mai si mai lata... care altadata? adica oameni buni, din start pornim de la premiza ca va exista si o data viitoare, astfel va exista si un divort. mai departe, vin eu si spun: de ce incep oamenii lucruri care stiu ca au un sfarsit? si nu ma refer aici la totu-i trecator... ma refer la momentele in care luam o decizie, stim clar ca nu e cea corecta, dar ne complacem si mergem mai departe. incepem ceva care stim oricum ca se va sfarsi prost! in cazul meu, de la simplul incerc sa ma dau cu lac pe unghii la mana dreapta ( niciodata nu reusesc performanta, tot timpul ma manjesc-chestie si de obisnuinta ) si terminand cu ma bag intr-o relatie care stiu ca se va sfarsi prost ( nu e un om de incredere, este prea libertin pentru mine etc. ).
de ce nu vrem sa recunoastem? speranta moare ultima! dar nu-i nimic... si Turnul Eiffel a fost considerat un monstru de fier cand a fost construit, cerandu-se daramarea lui, iar acum iata-l atat de frumos si impunator, simbolizand Parisul...