acest articol este pentru: Web.TheBlog.ro iti scoate vecinii in strada
http://web.theblog.ro/concurs-web-the-blog-logitech-vecinii-in-strada/
Lily Allen: LDN, Smile, Alfie, Littlest Things
Kaiser Chiefs: Ruby, Na Na Na Na Naa, I Predict A Riot
Regina Spektor: Fidelity, Hotel Song, On The Radio
Smash Mouth:All Star, Why Can't We Be Friends, Can't Get Enough Of You Baby, I'm A Believer
Red Hot Chili Peppers: Dani California, Snow, Californication, Give It Away, Under The Bridge
vi s-a intamplat sa va treziti dimineti la rand cu muzica religioasa pe care o asculta vecina voastra? vi s-a intamplat sa tune maneaua la vecinu' in fiecare seara? vi s-a intamplat sa nu puteti invata pentru un examen din cauza vecinilor care se cearta? v-au stresat vecinii cu reparatiile? pentru toate acestea s-a creat Web.TheBlog.ro iti scoate vecinii in strada! revolutionati mediul in care traiti si ascultati muzica voastra, aceea care va place, muzica buna, de calitate!
aveti mai sus o lista cu cateva melodii care mie imi plac foarte mult. multe le-ati auzit in spoturi publicitare, pe altele poate le stiti pentru ca le ascultati si voi, de unele poate nu ati auzit inca, dar toate fac parte din muzica buna, cu care merita sa scoti vecinii in strada! revolutionati industria muzicala!
duminică, 27 iulie 2008
joi, 24 iulie 2008
J'attendrai le suivant...
cel mai bun scurt metraj pe care l-am vazut in ultimul timp:
http://youtube.com/watch?v=VqwgeZooUmQ
un joc... se rade, se zambeste cu subinteles, se injura, se tipa... intervine rusinea si timiditatea, tupeul, visul si credinta, iar mai apoi totul se sfarseste cu dezamagire si cu ideea ca viata isi continua mersul ei firesc, lupta pentru supravietuire se duce mai departe...
un scurt metraj care spune o poveste de iubire care nu apuca sa inceapa ca se si sfarseste tragic. J'attendrai le suivant este o intamplare simpla din viata de zi cu zi, dar care poate sa fie orice poveste de iubire dintre doi oameni pentru ca surprinde esenta iubirii: jocul... un joc care se termina tragic pentru una din cele doua persoane, un joc al carui sfarsit nu poarta vina nici unuia dintre cei doi... raul este facut fara intentie, dar nu poate fi sters.
cred ca fiecare pe rand am facut rau fara voia noastra si nimic nu a putut sa schimbe nici suferinta pe care am provocat-o si nici vina pe care am avut-o si pe care o purtam inca in suflet, pe care o plangem inca in momente de sinceritate sau tristete. cu toate astea, nimeni nu ne va crede vreodata ca ne pare rau pentru greseala pe care am facut-o... nimeni nu ne va crede ca nu trece o zi fara sa nu ne gandim cum era daca nu se sfarsea asa, daca noi nu sfarseam totul asa, daca inca nu se sfarsea... nimeni nu ne va crede ca ne este dor, ca desi am trecut mai departe, desi au trecut de atunci alte iubiri peste noi, desi zambim si luptam in fiecare zi, noi inca plangem, ne plangem greseala care poate nici nu a fost o greseala... poate era doar inca o intamplare care a schimbat cursul vietii noastre, a amandurora. pentru ca inca speram ca ne vom reintalni la un moment dat... si de aceea, ne spunem inca o data: J'attendrai le suivant...si vom alerga in continuare, vom cauta... pentru ca suntem flamanzi de iubire... de "locul" unde poate ne vom regasi, care poate ne va spala toate ranile si ne va sufla praful de pe vise...
http://youtube.com/watch?v=VqwgeZooUmQ
un joc... se rade, se zambeste cu subinteles, se injura, se tipa... intervine rusinea si timiditatea, tupeul, visul si credinta, iar mai apoi totul se sfarseste cu dezamagire si cu ideea ca viata isi continua mersul ei firesc, lupta pentru supravietuire se duce mai departe...
un scurt metraj care spune o poveste de iubire care nu apuca sa inceapa ca se si sfarseste tragic. J'attendrai le suivant este o intamplare simpla din viata de zi cu zi, dar care poate sa fie orice poveste de iubire dintre doi oameni pentru ca surprinde esenta iubirii: jocul... un joc care se termina tragic pentru una din cele doua persoane, un joc al carui sfarsit nu poarta vina nici unuia dintre cei doi... raul este facut fara intentie, dar nu poate fi sters.
cred ca fiecare pe rand am facut rau fara voia noastra si nimic nu a putut sa schimbe nici suferinta pe care am provocat-o si nici vina pe care am avut-o si pe care o purtam inca in suflet, pe care o plangem inca in momente de sinceritate sau tristete. cu toate astea, nimeni nu ne va crede vreodata ca ne pare rau pentru greseala pe care am facut-o... nimeni nu ne va crede ca nu trece o zi fara sa nu ne gandim cum era daca nu se sfarsea asa, daca noi nu sfarseam totul asa, daca inca nu se sfarsea... nimeni nu ne va crede ca ne este dor, ca desi am trecut mai departe, desi au trecut de atunci alte iubiri peste noi, desi zambim si luptam in fiecare zi, noi inca plangem, ne plangem greseala care poate nici nu a fost o greseala... poate era doar inca o intamplare care a schimbat cursul vietii noastre, a amandurora. pentru ca inca speram ca ne vom reintalni la un moment dat... si de aceea, ne spunem inca o data: J'attendrai le suivant...si vom alerga in continuare, vom cauta... pentru ca suntem flamanzi de iubire... de "locul" unde poate ne vom regasi, care poate ne va spala toate ranile si ne va sufla praful de pe vise...
joi, 17 iulie 2008
Pentru Ioa care nu bea cafea...
te trezesti iritata de sunetul alarmei, cu ochii inca aproape inchisi, te indrepti spre bucatarie unde, cu un gest reflex, pui de cafa.
este primul lucru pe care il fac majoritatea in fiecare dimineata. sa iti incepi ziua cu o cafea tare sau cu una in care ai adaugat doua lingurite de zahar si putin lapte ( realizand astfel deliciosul gust de caramel ) mi se pare una dintre placerile vietii. faci parte dintre norocosi daca in timp ce iti faci tabieturile de dimineata, ai posibilitatea sa asculti un Manu Chao sau Lilly Allen. fie ca se intampla in fata laptopului in timp ce te documentezi cu stiri proaspete pe ziare.ro, fie ca se intampla pe terasa/balconul casei tale alaturi de colega/colegul de apartament ( cu care din acest punct de vedere ai norocul sa aveti acelasi program ), fie ca se intampla in treacat in timp ce iti hranesti plozii cu micul dejun, momentul in care sorbi prima gura de cafea este magic. spun magic pentru ca nimic nu mi se pare mai placut decat sa savurezi cafeaua de dimineata si sa fumezi o tigara in felul in care iti place tie cel mai mult, in felul care ti se potriveste, poate chiar care te defineste . acesta este momentul decisiv in care iti aduni fortele pentru intreaga zi, in care primesti energie efectiv!
una dintre activitatile pe care multi dintre noi le au la cafea este blogul. studenti, elevi inca sau oameni in toata firea isi incep ziua citind bloguri. majoritatea si-au facut un fel de lista, hai sa avem curajul sa o numim " reteta perfecta pentru inceputul fiecarei zile ". una dintre aceste persoane este Ioa. Ioa isi incepe ziua pe blogul meu si pe inca vreo doua pe care le-a ales ea demne de cafa de dimineata. atata ca, Ioa nu bea cafea... nu stiu daca este limonada, suc de portocale, ceai sau cacao cu lapte, dar acel moment in care pur si simplu iti incepi ziua, il aloca blogurilor. asta ma face sa ma gandesc ca fiecare blogger are o responsabilitate foarte mare... trebuie sa multumeasca fiecare cititor in parte cu fiecare post... functie de ceea ce scrie fiecare blogger, un anumit fel de oameni ii vor deveni cititori.
astfel, pot sa spun ca sunt mandra de posturile mele pentru ca am adevarati cititori aici, adevarate minti complexe si inteligente, minti deschise, pline de imaginatie care beau sau nu cafea, dar care stiu sa aleaga... ceea ce vreau sa spun este sa nu uitati ca intotdeauna exista posibilitatea de a alege... si ma refer aici la tot... pornind de la modul in care te alimentezi, continuand cu produsele pe care le folosesti, cu muzica pe care o asculti si incheind cu emisiunile pe care le urmaresti, filmele pe care le vezi si cartile pe care le citesti! nu fiti mediocri si nu va lasati pacaliti! alegeti ceea ce este mai bun si incercati sa o faceti singuri, pentru ca fiecare sapun in plus cumparat, fiecare carte buna vanduta, fiecare decizie corecta, ne face sa fim civilizati, sa evoluam!
este primul lucru pe care il fac majoritatea in fiecare dimineata. sa iti incepi ziua cu o cafea tare sau cu una in care ai adaugat doua lingurite de zahar si putin lapte ( realizand astfel deliciosul gust de caramel ) mi se pare una dintre placerile vietii. faci parte dintre norocosi daca in timp ce iti faci tabieturile de dimineata, ai posibilitatea sa asculti un Manu Chao sau Lilly Allen. fie ca se intampla in fata laptopului in timp ce te documentezi cu stiri proaspete pe ziare.ro, fie ca se intampla pe terasa/balconul casei tale alaturi de colega/colegul de apartament ( cu care din acest punct de vedere ai norocul sa aveti acelasi program ), fie ca se intampla in treacat in timp ce iti hranesti plozii cu micul dejun, momentul in care sorbi prima gura de cafea este magic. spun magic pentru ca nimic nu mi se pare mai placut decat sa savurezi cafeaua de dimineata si sa fumezi o tigara in felul in care iti place tie cel mai mult, in felul care ti se potriveste, poate chiar care te defineste . acesta este momentul decisiv in care iti aduni fortele pentru intreaga zi, in care primesti energie efectiv!
una dintre activitatile pe care multi dintre noi le au la cafea este blogul. studenti, elevi inca sau oameni in toata firea isi incep ziua citind bloguri. majoritatea si-au facut un fel de lista, hai sa avem curajul sa o numim " reteta perfecta pentru inceputul fiecarei zile ". una dintre aceste persoane este Ioa. Ioa isi incepe ziua pe blogul meu si pe inca vreo doua pe care le-a ales ea demne de cafa de dimineata. atata ca, Ioa nu bea cafea... nu stiu daca este limonada, suc de portocale, ceai sau cacao cu lapte, dar acel moment in care pur si simplu iti incepi ziua, il aloca blogurilor. asta ma face sa ma gandesc ca fiecare blogger are o responsabilitate foarte mare... trebuie sa multumeasca fiecare cititor in parte cu fiecare post... functie de ceea ce scrie fiecare blogger, un anumit fel de oameni ii vor deveni cititori.
astfel, pot sa spun ca sunt mandra de posturile mele pentru ca am adevarati cititori aici, adevarate minti complexe si inteligente, minti deschise, pline de imaginatie care beau sau nu cafea, dar care stiu sa aleaga... ceea ce vreau sa spun este sa nu uitati ca intotdeauna exista posibilitatea de a alege... si ma refer aici la tot... pornind de la modul in care te alimentezi, continuand cu produsele pe care le folosesti, cu muzica pe care o asculti si incheind cu emisiunile pe care le urmaresti, filmele pe care le vezi si cartile pe care le citesti! nu fiti mediocri si nu va lasati pacaliti! alegeti ceea ce este mai bun si incercati sa o faceti singuri, pentru ca fiecare sapun in plus cumparat, fiecare carte buna vanduta, fiecare decizie corecta, ne face sa fim civilizati, sa evoluam!
marți, 15 iulie 2008
Sex and the City
de la mititele de 10-12 ani, la adolescente de 14-16 ani, la tinere de 18-20, la femei de 25 si adevarate doamne de 50, toate persoanele de gen feminin cred ca au auzit de el... fie ca au urmarit serialul seara de seara cu sufletul la gura, fie ca si-au downloadat de pe net toate sezoanele, fie ca s-au mai relaxat din cand in cand cu cate un episod, fiecare dintre noi cu siguranta, a plans macar o data alaturi de Charlotte, a ras cu Samantha, a simtit dezamagirea langa Miranda si a sperat alaturi de Carrie... au fost fetele care ne-au facut sa ne simtim femei, care ne-au jucat pe parcursul acestui serial pe fiecare dintre noi in parte... nu ramane urma de indoiala ca Sex and the City a ajuns o legenda.
iata ca, dupa ce serialul a ajuns la sfarsit, fetele ne-au oferit cireasa de pe tort: filmul Sex and the City. un film care finalizeaza practic povestea celor patru, dar care lasa o portita spre mai departe. 5,3 pe imdb, de departe un film apreciat doar de femei. opinia mea: este un film slab! si siropos... dar siropos in acel fel deloc exagerat, pe care si-l doreste fiecare femeie, acel sirop nici prea dulce, nici prea sec, nici prea prea, nici foarte foarte. si asta pentru ca nu ai cum sa nu fi impresionata cand o femeie este ceruta in casatorie de barbatul pe care l-a iubit de 10 ani incoace si pentru care a luptat, sau cand aceeasi femeie este parasita in ziua nuntii de acelasi barbat. este vorba de curaj aici, de lasitate, de sentimente si durere, de speranta si credinta. nu ai cum sa nu izbucnesti in plans ca un copil cand iti sunt aratate atat de clar si simplu, atat de real, durerea si descurajarea, in momentul in care auzi vocea care iti spune la telefon: am plecat... sunt probleme femeiesti poate, dar sunt deasemenea lucruri sensibile care au fost surprinse atat de bine incat sa te faca sa scrasnesti din dinti daca ai trecut prin ele, sau sa plangi melancolic si cu sughit cand te pui in situatia respectiva. este vorba poate de prea multa imaginatie, dar este vorba cu siguranta de sensibilitate si sinceritate. pentru ca, hai sa recunoastem, toate ne imaginam in fiecare seara tot felul de intamplari romantice cu persoana iubita, ne facem filmulete care sa ne ajute sa ii cucerim sau suspinam cand vedem intr-o vitrina sau la o prezentare de moda o rochie de mireasa. toate ne imaginam cand ne uitam in oglinda, cum vom arata la 40-50-60-70-80 de ani si inghitim in sec in momentul in care primul gand care ne vine mai apoi in cap, este cu cine vom fii la 40-50-60-70-80 de ani. pentru ca noi credem inca in Fat-Frumos care va veni si ne va salva! pentru ca ne place sa fim iubite, admirate, respectate, rasfatate... pentru ca suntem femei!
pentru ca iubim Sex and the City !
iata ca, dupa ce serialul a ajuns la sfarsit, fetele ne-au oferit cireasa de pe tort: filmul Sex and the City. un film care finalizeaza practic povestea celor patru, dar care lasa o portita spre mai departe. 5,3 pe imdb, de departe un film apreciat doar de femei. opinia mea: este un film slab! si siropos... dar siropos in acel fel deloc exagerat, pe care si-l doreste fiecare femeie, acel sirop nici prea dulce, nici prea sec, nici prea prea, nici foarte foarte. si asta pentru ca nu ai cum sa nu fi impresionata cand o femeie este ceruta in casatorie de barbatul pe care l-a iubit de 10 ani incoace si pentru care a luptat, sau cand aceeasi femeie este parasita in ziua nuntii de acelasi barbat. este vorba de curaj aici, de lasitate, de sentimente si durere, de speranta si credinta. nu ai cum sa nu izbucnesti in plans ca un copil cand iti sunt aratate atat de clar si simplu, atat de real, durerea si descurajarea, in momentul in care auzi vocea care iti spune la telefon: am plecat... sunt probleme femeiesti poate, dar sunt deasemenea lucruri sensibile care au fost surprinse atat de bine incat sa te faca sa scrasnesti din dinti daca ai trecut prin ele, sau sa plangi melancolic si cu sughit cand te pui in situatia respectiva. este vorba poate de prea multa imaginatie, dar este vorba cu siguranta de sensibilitate si sinceritate. pentru ca, hai sa recunoastem, toate ne imaginam in fiecare seara tot felul de intamplari romantice cu persoana iubita, ne facem filmulete care sa ne ajute sa ii cucerim sau suspinam cand vedem intr-o vitrina sau la o prezentare de moda o rochie de mireasa. toate ne imaginam cand ne uitam in oglinda, cum vom arata la 40-50-60-70-80 de ani si inghitim in sec in momentul in care primul gand care ne vine mai apoi in cap, este cu cine vom fii la 40-50-60-70-80 de ani. pentru ca noi credem inca in Fat-Frumos care va veni si ne va salva! pentru ca ne place sa fim iubite, admirate, respectate, rasfatate... pentru ca suntem femei!
pentru ca iubim Sex and the City !
Inapoi in gimnaziu
dupa cum am spus in moduri repetate, Aradul e un oras mort. pe langa faptul ca nu au loc evenimente culturale, nu exista baruri cu muzica buna, a disparut si lumea de altadata... nu stiu unde se ascund toti... mi-este imposibil sa inteleg cum se poate dupa un singur an de absenta sa nu mai gasesc decat o mica, mica particica din ce era aici...
ieri, aceasta mica particica a insemnat gimnaziul meu. patru ani de fericire continua... am studiat la cel mai bun liceu din oras, unde desi profesorii iti mai aruncau replici gen: "Generalii poarta nume de strazi, omule! Sorina, mama, spun ceva de domeniul rasului?" sau "Eu nu m-am lasat fizic de fumat, ci psihic!", erau oameni extraordinari, culti si inteligenti care isi faceau meseria in cel mai frumos si hazliu mod posibil. asa au reusit sa ne faca acesti patru ani de gimnaziu, cei mai frumosi de pana atunci.
stand pe net din lipsa de alta ocupatie, am intrat in vorba cu o fosta colega din gimnaziu: Diana. Diana era cea mai constincioasa dintre noi, avea media generala 10, invata pentru fiecare ora si materie, dar era totodata o prietena extraordinara. Diana nu se putea opri din ras in timpul orelor... Diana s-a lasat influentata si a scris la o tema la romana ( la sfatul rautacios al meu si al unei colege ) ca Andreea Marin este idolul ei... Diana compunea cu mine texte si melodii, pe vremea cand vroiam sa ne facem formatie: " Vlad e suparat, Bebe incurcat, e super "... Diana purta cu mandrie bluza facuta cadou de mine de ziua ei, pe alta culoare decat cea cumparata pentru mine ( ca sa avem bluzite la fel pentru "concertele" pe care le dadeam la ea acasa )... Diana dormea la mine si eu la ea, radeam impreuna si nu pierdeam nicio ocazie sa dam telefoane anonime la baietii de care ne placea, de care eram indragostite: " Buna ziua, suntem de la tele euro bingo show...". toate prostioarele astea le faceam impreuna pe vremea aceea si ni se pareau cele mai speciale, destepte si frumoase lucruri pe care le putem face...si poate asa si era pentru varsta respectiva... nu aveam secrete una fata de cealalta si eram impreuna si la bine si la greu...
ceea ce vreau sa spun eu aici, voi demonstra printr-o povestioara... acum ceva timp cand eram in Cluj, mergeam grabita la facultate, cand intalnsc o fetita de cam 10-12 ani care incerca sa isi ajute fratele mai mic sa se catere pe portbagajul bicicletei ei. m-au induiosat si l-am ridicat pe bicicleta. mi-a spus cu un zambet frumos: " mulshumiesc ", dupa care au pornit. dupa mai putin de 100 de metri, a aparut inca o fetita, cam de aceeasi varsta cu prima, care i-a tipat fericita: " Andreea! hai sa mergem sa...ai venit in fusta? sa merg si eu sa imi iau fustita? hai cu mine sa imi iau si eu! "
asa e cand suntem mici... cand crestem, spunem: " Ti-ai luat fusta? Sa stiu sa nu imi iau si eu..." despre asta vorbeam... si nu discutam acum de personalitate... este vorba in cazul asta de pura bunatate, copilarie si puritate care se transforma peste ani in rautate, invidie si egoism...
dupa ce am baut o limonada cu Diana si am depanat atatea amintiri ( bineinteles nici subiectele gen facultate, sesiune si noii iubiti nu au lipsit ), am plecat acasa mai fericita, nostalgica si cu un sentiment aparte, pentru ca am avut intr-adevar o copilarie frumoasa... de acum incolo, depinde de mine sa imi fac tineretea si mai frumoasa...
ieri, aceasta mica particica a insemnat gimnaziul meu. patru ani de fericire continua... am studiat la cel mai bun liceu din oras, unde desi profesorii iti mai aruncau replici gen: "Generalii poarta nume de strazi, omule! Sorina, mama, spun ceva de domeniul rasului?" sau "Eu nu m-am lasat fizic de fumat, ci psihic!", erau oameni extraordinari, culti si inteligenti care isi faceau meseria in cel mai frumos si hazliu mod posibil. asa au reusit sa ne faca acesti patru ani de gimnaziu, cei mai frumosi de pana atunci.
stand pe net din lipsa de alta ocupatie, am intrat in vorba cu o fosta colega din gimnaziu: Diana. Diana era cea mai constincioasa dintre noi, avea media generala 10, invata pentru fiecare ora si materie, dar era totodata o prietena extraordinara. Diana nu se putea opri din ras in timpul orelor... Diana s-a lasat influentata si a scris la o tema la romana ( la sfatul rautacios al meu si al unei colege ) ca Andreea Marin este idolul ei... Diana compunea cu mine texte si melodii, pe vremea cand vroiam sa ne facem formatie: " Vlad e suparat, Bebe incurcat, e super "... Diana purta cu mandrie bluza facuta cadou de mine de ziua ei, pe alta culoare decat cea cumparata pentru mine ( ca sa avem bluzite la fel pentru "concertele" pe care le dadeam la ea acasa )... Diana dormea la mine si eu la ea, radeam impreuna si nu pierdeam nicio ocazie sa dam telefoane anonime la baietii de care ne placea, de care eram indragostite: " Buna ziua, suntem de la tele euro bingo show...". toate prostioarele astea le faceam impreuna pe vremea aceea si ni se pareau cele mai speciale, destepte si frumoase lucruri pe care le putem face...si poate asa si era pentru varsta respectiva... nu aveam secrete una fata de cealalta si eram impreuna si la bine si la greu...
ceea ce vreau sa spun eu aici, voi demonstra printr-o povestioara... acum ceva timp cand eram in Cluj, mergeam grabita la facultate, cand intalnsc o fetita de cam 10-12 ani care incerca sa isi ajute fratele mai mic sa se catere pe portbagajul bicicletei ei. m-au induiosat si l-am ridicat pe bicicleta. mi-a spus cu un zambet frumos: " mulshumiesc ", dupa care au pornit. dupa mai putin de 100 de metri, a aparut inca o fetita, cam de aceeasi varsta cu prima, care i-a tipat fericita: " Andreea! hai sa mergem sa...ai venit in fusta? sa merg si eu sa imi iau fustita? hai cu mine sa imi iau si eu! "
asa e cand suntem mici... cand crestem, spunem: " Ti-ai luat fusta? Sa stiu sa nu imi iau si eu..." despre asta vorbeam... si nu discutam acum de personalitate... este vorba in cazul asta de pura bunatate, copilarie si puritate care se transforma peste ani in rautate, invidie si egoism...
dupa ce am baut o limonada cu Diana si am depanat atatea amintiri ( bineinteles nici subiectele gen facultate, sesiune si noii iubiti nu au lipsit ), am plecat acasa mai fericita, nostalgica si cu un sentiment aparte, pentru ca am avut intr-adevar o copilarie frumoasa... de acum incolo, depinde de mine sa imi fac tineretea si mai frumoasa...
luni, 14 iulie 2008
Hai si noi la pescuit!
am ajuns acasa de doua saptamani... mi-a lipsit intr-adevar sa dorm in patul meu, sa stau la biroul meu, sa mananc mancarea lu' mama, sa imi imbratisez parintii, evident, sa ma plimb hai hui pe strazile Aradului si mai ales pe strand. atata ca dupa cateva zile de cafele prelungite cu prietenele, de mers la Ghioroc la plaja, de savurat o bere pe terasa de la Joy's, de dat ture cu broscutza mea, m-am plictisit... mi-am adus aminte cum e sa nu faci nimic, cum e sa locuiesti in Arad...
asa ca, am decis ca e momentul sa se intample ceva... hai sa facem ceva! asta este vesnica mea replica, pentru ca eu sunt nemultumita in permanenta... daca am ceva, vreau altceva si tot asa... si ce e cel mai frumos, e ca nu cunosc notiunea " maine sau poimaine "... la mine totul trebuie sa se intample ACUM! asa ca, am hotarat ca e momentul sa mergem si noi la pescuit... activitate de oameni in varsta sau de oameni cu timp... poate! dar ne era dor de orele petrecute la lac in care prindeam si nu prindeam cate un pestisor, dar in care cantam la chitara, beam bere, faceam gratar si invatam sa legam carligul la undita... in concluzie, am dat un telefon-doua si am pornit spre Bodrog, unde aveam sa pescuim vitejeste si apoi sa frigem pe gratar ce au prins baietii.
am ajuns la Bodrog, am poposit acasa la un prieten care ni s-a laudat pentru a mia oara cu chitara lui electrica ( are si de ce ) si care ne-a umplut paharele cu gheata si suc de mere, in timp ce noi duhaneam molesiti de caldura pe terasa casei lui. nu dupa mult timp, am dat o fuga pana la magazinul din sat de unde am luat cateva doze de bere, am luat-o pe Niki, catelusa prietenului nostru, dupa care am pornit spre balta. aveam de ales intre un canal din spatele casei, Muresul Mort, sau raul Mures. am hotarat ca e mult prea cald sa ne intindem la trasee prin camp si paduri, asa ca ne rezumam la canal. din pacate, canalul secase din cauza caldurii, deci am hotarat ca ne adunam ultimele forte si mergem pana la Muresul Mort. ajunsi acolo, am vazut ca si acesta secase in mare parte si ce era si mai rau, nu aveam niciun locusor umbrit unde sa ne racorim. am injurat vreo cinci minute caldura de afara, pestii, pescarii, "gongile zburatoare" care ne chinuiau, dupa care am pornit mai departe, nedandu-ne loviti, pana la Mures. intr-un final, desi improscati de noroiul in care Niki s-a tavalit, am ajuns la destinatie. intr-adevar, nu avea cum sa iti para rau... dupa ce iesi din padure, cobori o panta cu pietris si nisip si ajungi pe plaja... e un loc special, cu siguranta...
ne-am trantit rogojina pe nisip, unii au tulit-o direct in apa cu undita cu tot, ca doar de aia venisem, altii s-au tolanit pe plaja, si-au aprins o tigara si s-au racorit cu berea care ramasese rece cat de cat. am povestit cate si mai cate, am glumit, ne-am relaxat, am depanat amintiri si totusi nu mai era nimic la fel... se simtea ca a trecut un an de cand nu am mai facut toate astea, ca se schimbasera atat de multe parca... vorbeam acum de sesiune, de relatii atat de serioase si complicate, de complexe, aberam din cand in cand, dar fara farmecul de mai demult... evident, nu am prins niciun peste, noi zicem ca e din cauza caldurii ( pestele nu trage cand e cald )... am plecat la asfintit, dupa ce baietii au mai tras o tura de " cine nimereste cu pietricele in papucii lu' cutare "... am pornit-o pe un alt drum inapoi, pentru ca incercam sa evitam ierburile uscate de pe camp care ne taiau picioarele... am trecut pe langa un lan de porumb de unde baietii nostri au furat un "cucuruz" sa ne arate ce dulce e cand e crud, dupa care am trecut pe langa cativa prunci de-ai locului care ne-au aruncat un buna ziua intre doua versuri de manele care sunau de pe telefoanele lor mobile... am ajuns pe aceeasi terasa, am mai fumat o tigara si am pornit spre Arad cu intentia sa bem o bere in Joy's ca sa incheiem ziua cum se cuvine.
nu a fost cine stie ce aventura, dar am simtit ca mai fugim un pic de oraselu nostru anost... data viitoare, poate fugim mai departe...
asa ca, am decis ca e momentul sa se intample ceva... hai sa facem ceva! asta este vesnica mea replica, pentru ca eu sunt nemultumita in permanenta... daca am ceva, vreau altceva si tot asa... si ce e cel mai frumos, e ca nu cunosc notiunea " maine sau poimaine "... la mine totul trebuie sa se intample ACUM! asa ca, am hotarat ca e momentul sa mergem si noi la pescuit... activitate de oameni in varsta sau de oameni cu timp... poate! dar ne era dor de orele petrecute la lac in care prindeam si nu prindeam cate un pestisor, dar in care cantam la chitara, beam bere, faceam gratar si invatam sa legam carligul la undita... in concluzie, am dat un telefon-doua si am pornit spre Bodrog, unde aveam sa pescuim vitejeste si apoi sa frigem pe gratar ce au prins baietii.
am ajuns la Bodrog, am poposit acasa la un prieten care ni s-a laudat pentru a mia oara cu chitara lui electrica ( are si de ce ) si care ne-a umplut paharele cu gheata si suc de mere, in timp ce noi duhaneam molesiti de caldura pe terasa casei lui. nu dupa mult timp, am dat o fuga pana la magazinul din sat de unde am luat cateva doze de bere, am luat-o pe Niki, catelusa prietenului nostru, dupa care am pornit spre balta. aveam de ales intre un canal din spatele casei, Muresul Mort, sau raul Mures. am hotarat ca e mult prea cald sa ne intindem la trasee prin camp si paduri, asa ca ne rezumam la canal. din pacate, canalul secase din cauza caldurii, deci am hotarat ca ne adunam ultimele forte si mergem pana la Muresul Mort. ajunsi acolo, am vazut ca si acesta secase in mare parte si ce era si mai rau, nu aveam niciun locusor umbrit unde sa ne racorim. am injurat vreo cinci minute caldura de afara, pestii, pescarii, "gongile zburatoare" care ne chinuiau, dupa care am pornit mai departe, nedandu-ne loviti, pana la Mures. intr-un final, desi improscati de noroiul in care Niki s-a tavalit, am ajuns la destinatie. intr-adevar, nu avea cum sa iti para rau... dupa ce iesi din padure, cobori o panta cu pietris si nisip si ajungi pe plaja... e un loc special, cu siguranta...
ne-am trantit rogojina pe nisip, unii au tulit-o direct in apa cu undita cu tot, ca doar de aia venisem, altii s-au tolanit pe plaja, si-au aprins o tigara si s-au racorit cu berea care ramasese rece cat de cat. am povestit cate si mai cate, am glumit, ne-am relaxat, am depanat amintiri si totusi nu mai era nimic la fel... se simtea ca a trecut un an de cand nu am mai facut toate astea, ca se schimbasera atat de multe parca... vorbeam acum de sesiune, de relatii atat de serioase si complicate, de complexe, aberam din cand in cand, dar fara farmecul de mai demult... evident, nu am prins niciun peste, noi zicem ca e din cauza caldurii ( pestele nu trage cand e cald )... am plecat la asfintit, dupa ce baietii au mai tras o tura de " cine nimereste cu pietricele in papucii lu' cutare "... am pornit-o pe un alt drum inapoi, pentru ca incercam sa evitam ierburile uscate de pe camp care ne taiau picioarele... am trecut pe langa un lan de porumb de unde baietii nostri au furat un "cucuruz" sa ne arate ce dulce e cand e crud, dupa care am trecut pe langa cativa prunci de-ai locului care ne-au aruncat un buna ziua intre doua versuri de manele care sunau de pe telefoanele lor mobile... am ajuns pe aceeasi terasa, am mai fumat o tigara si am pornit spre Arad cu intentia sa bem o bere in Joy's ca sa incheiem ziua cum se cuvine.
nu a fost cine stie ce aventura, dar am simtit ca mai fugim un pic de oraselu nostru anost... data viitoare, poate fugim mai departe...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
