dupa cum am spus in moduri repetate, Aradul e un oras mort. pe langa faptul ca nu au loc evenimente culturale, nu exista baruri cu muzica buna, a disparut si lumea de altadata... nu stiu unde se ascund toti... mi-este imposibil sa inteleg cum se poate dupa un singur an de absenta sa nu mai gasesc decat o mica, mica particica din ce era aici...
ieri, aceasta mica particica a insemnat gimnaziul meu. patru ani de fericire continua... am studiat la cel mai bun liceu din oras, unde desi profesorii iti mai aruncau replici gen: "Generalii poarta nume de strazi, omule! Sorina, mama, spun ceva de domeniul rasului?" sau "Eu nu m-am lasat fizic de fumat, ci psihic!", erau oameni extraordinari, culti si inteligenti care isi faceau meseria in cel mai frumos si hazliu mod posibil. asa au reusit sa ne faca acesti patru ani de gimnaziu, cei mai frumosi de pana atunci.
stand pe net din lipsa de alta ocupatie, am intrat in vorba cu o fosta colega din gimnaziu: Diana. Diana era cea mai constincioasa dintre noi, avea media generala 10, invata pentru fiecare ora si materie, dar era totodata o prietena extraordinara. Diana nu se putea opri din ras in timpul orelor... Diana s-a lasat influentata si a scris la o tema la romana ( la sfatul rautacios al meu si al unei colege ) ca Andreea Marin este idolul ei... Diana compunea cu mine texte si melodii, pe vremea cand vroiam sa ne facem formatie: " Vlad e suparat, Bebe incurcat, e super "... Diana purta cu mandrie bluza facuta cadou de mine de ziua ei, pe alta culoare decat cea cumparata pentru mine ( ca sa avem bluzite la fel pentru "concertele" pe care le dadeam la ea acasa )... Diana dormea la mine si eu la ea, radeam impreuna si nu pierdeam nicio ocazie sa dam telefoane anonime la baietii de care ne placea, de care eram indragostite: " Buna ziua, suntem de la tele euro bingo show...". toate prostioarele astea le faceam impreuna pe vremea aceea si ni se pareau cele mai speciale, destepte si frumoase lucruri pe care le putem face...si poate asa si era pentru varsta respectiva... nu aveam secrete una fata de cealalta si eram impreuna si la bine si la greu...
ceea ce vreau sa spun eu aici, voi demonstra printr-o povestioara... acum ceva timp cand eram in Cluj, mergeam grabita la facultate, cand intalnsc o fetita de cam 10-12 ani care incerca sa isi ajute fratele mai mic sa se catere pe portbagajul bicicletei ei. m-au induiosat si l-am ridicat pe bicicleta. mi-a spus cu un zambet frumos: " mulshumiesc ", dupa care au pornit. dupa mai putin de 100 de metri, a aparut inca o fetita, cam de aceeasi varsta cu prima, care i-a tipat fericita: " Andreea! hai sa mergem sa...ai venit in fusta? sa merg si eu sa imi iau fustita? hai cu mine sa imi iau si eu! "
asa e cand suntem mici... cand crestem, spunem: " Ti-ai luat fusta? Sa stiu sa nu imi iau si eu..." despre asta vorbeam... si nu discutam acum de personalitate... este vorba in cazul asta de pura bunatate, copilarie si puritate care se transforma peste ani in rautate, invidie si egoism...
dupa ce am baut o limonada cu Diana si am depanat atatea amintiri ( bineinteles nici subiectele gen facultate, sesiune si noii iubiti nu au lipsit ), am plecat acasa mai fericita, nostalgica si cu un sentiment aparte, pentru ca am avut intr-adevar o copilarie frumoasa... de acum incolo, depinde de mine sa imi fac tineretea si mai frumoasa...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
inca persista nostalgia de dupa limonada:))...asa era in 5-8...n aveam nici o treaba cu nimeni si nimic...ne luam de sorina ca ' parca s a schimbat ea de cand a venit din belgia...si la naiba , noi traim in romania nu in belgia...',vroiam la mare si ne faceam tot felul de filme....urma sa avem si lansare la primul album al formatiei noastre ( care nu cred ca avea un nume...)...aveam lungi liste de invitati de vaza,care mai de care,aveam piese de rezistenta ale caror versuri nu le vom uita niciodata, nu lipseau nici re-make urile dupa melodiile in voga la acea vreme...'pepici ma numesc din sud-est bucuresti, am ochii albastri ca cerul senin?'...si continuarea...'nu e nimic pe lumea asta la fel, ca scoala care o am in cartier,profii imi arata tot ce trebuie sa stiu am 2000 de motive ca sa fiu ce vreau sa fiu'...asta ca sa se vada ca scoala a avut intr-adevar mare influenta asupra noastra...a fost cu adevarat o copilarie fericita si nu cred ca regretam vreo clipa petrecuta impreuna:)...o revenire pe scena, ceva?
:)) trebuie sa cautzi caseta cu inregistrarile :D poate punem de-un album:))
Doamne, doamne, copilarie este intra-adevar ceva extrem de special, oricum ar fi fost ea... Nici eu nu mai regasesc Aradul asa cum era cand eram eleva, adica e gol de oameni cunoscuti, stiu ca nu e corect gramatical, dar e o licenta poetica proprie...:))
Si totusi, este atat de bine sa ma reintorc in Aradul mic, unde nu se intampla nimic palpitant, dar unde poti intalni oameni calmi si unde poti scapa de vacarmul unei metropole prafuite si obraznice.
Mi-e dor de nebunii cu tine si de dormitul la tine, si de pufu, si de timpurile in care eu as fi vrut sa am bluza sau fusta ca a ta, dar nu imi venea :)) sunt amintiri de neuitat a unei existente anonime.
Pupa mama fata.
Trimiteți un comentariu